Flori de primavara


Narcisa

Pentru o gradina de primavara este greu de imaginat ca narcisele sa lipseasca din peisaj. Narcisa sau Coprina cum mai este cunoscuta popular, este o floare foarte raspandita la noi, o intalnim in parcuri, in gradinile particulare, in jardinierele de la ferestre, etc. Deseori o intalnim crescuta salbatic pe marginea drumurilor sau pe campuri. Celebritatea ei este egalata in perioada de inflorire doar de lalele sau zambile.


Descrierea plantei
Se cunosc foarte multe varietati ale narcisei care se comercializeaza, cu inaltimi de la cele mai pitice, care ating 7 cm sau la cele mari de 50-60 cm. Florile cu forme diferite, dar usor de recunoscut pot fi, de la obisnuitele narcise albe si galbene, pana la cele portocalii, galben pal, roz sau chiar si rosu. Florile narcisei sunt dispuse in varful tulpinei si ating dimensiuni de 2-7 cm.
Perioada de inflorire a narciselor debuteaza in februarie si poate tine pana in luna mai la anumite varietati.

Locul in gradina

Narcisa este o planta foarte rezistenta, motiv pentru care bulbii rezista peste iarna in pamant. Prefera orice tip de sol, iar locurile ideale in gradina sunt cele insorite, descoperite.

Narcisele pitice pot fi utilizate pentru ghivece, jardiniere, straturi sau borduri, iar narcisele cu talia mai mare pot fi cultivate in straturi, grupuri, borduri sau chiar direct in gazon.

Cultivarea si inmultirea narciselor

Bulbii se planteaza imediat dupa cumparare in lunile august-octombrie. Gropile de plantare au dimensiuni de 5-7 cm si la distante de 10-20 cm, in functie de talia

narcisei. De la an la an, narcisele se intind in palcuri mari si se recomanda separarea lor doar daca este necesar si o data la cativa ani.

Din punct de vedere estetic se recomanda gruparea narciselor cu alte plante care infloresc in aceeasi perioada: Brandusa, Vioreaua, Laleaua,Panselutele sau Anemonele.

Sfaturi utile

  • Verificati bulbii inainte de plantare sa nu fie moi sau mucegaiti!
  • Plantarea bulbilor trebuie facuta cat mai repede dupa cumparare!
  • Dupa inflorire, nu rupeti frunzele ci lasati-le sa se usuce singure!
  • O data la cativa ani dezgropati bulbii si separatii, dar replantati imediat!
Lacramioara

Nici o floare nu se aseamana cu gingasia si delicatetea LACRAMIOARELOR.

Lacramioarele sunt plante perene si infloresc in luna aprilie, iar florile tin pana in iunie.

Le poti procura usor, direct din padure sau de la cineva care le are in gradina, lacramioarele se inmultesc destul de repede si oricum trebuiesc rarite. Mai sunt cunoscute si sub denumirea declopotei sau cercelusi.

Sa nu uitam de parfumul lacramioarelor un adevarat vestitor al primaverii!

Laleaua

Primele atestari ale existentei lalelelor dateaza acum mii de ani, lalelele fiind localizate in zona paralelei de 40 grade latitudine nordica, intre Europa si China.
Existenta lalelelor nu se datoreaza numai olandezilor, care au facut din aceasta floare nu nu numai un simbol national ci si o obsesie. Astfel lalelele au fost apreciate si in alte zone.

In Imperiul Otoman, in timpul lui Suleiman I, lalelele au devenit flori intens cultivate deoarece erau pe placul sultanului. In perioada lui Ahmed al III-lea, laleaua a devenit un simbol al bogatiei, iar cultivarea si vanzarea acestei flori era reglemntata de legi stricte. Se spune ca, în acele timpuri, laleaua era considerata a fi mai valoroasă decat viata. Perioada lui Ahmed al III-lea mai este cunoscuta ca si “Era lalelelor”.

Primul festival al lalelelor dateaza de la inceputul anilor 1700 fiind organizat de turci, perioada in care olandezii abia incercau cultivarea acestei flori.

Sosirea lalelei in Europa – a doua jumatate a sec. al XVI-lea. Clusius a cultivat primele lalele primite in Gradinile Medicinale din Praga.
In 1593, Clusius se refugiaza in Olanda si cultiva colectia sa de lalele in Gradina Botanica din Leiden. In aceasta perioada creste foarte mult popularitatea lalelei, pe fondul raritatii ei in Europa.

Laleaua a devenit astfel o floare apreciata, foarte cautata si a inceput sa fie din ce mai mult cultivata. Lalelele au fost la inceput cultivate din curiozitate, fiind un hobby a oamenilor foarte bogati si se comercializau numai intre pasionati si horticultori, insa fascinaţia oamenilor din acea vreme pentru lalele au dat acestor flori o valoare din ce in ce mai mare.

Incepand cu anul 1630 lalelele au devenit un bun comercial pentru care se plateau sume mari de bani, olandezii tranzactionau bulbi din specii rare la sume exorbintante pentru acea vreme. In timp insa, pe masura extinderii cultivarii lalelelor, preturile de tranzactionare a bulbilor a scazut.

Datorita importantei pe care oamenii au acordat-o lalelelor, laleaua a patruns nu numai in gradinile oamenilor ci si in viata lor. Multi pictori, in special olandezi au dedicat operele lor lalelei, muzicieni, poeti, etc. Au aparut gradini botanice, parcuri dedicate lalelelor, expozitii, targuri, obiective turistice, monumente inchinate lalelei. Cu timpul suprafetele cultivate cu lalele au crescut, in prezent principalul producator mondial de lalele fiind Olanda, tara care si-a insusit si numele de “Tara lalelelor”.

Ghiocelul (Galanthus nivalis)

Denumit si vestitorul primaverii, ghioceii sunt printre primele plante perene cu bulbi care infloresc chiar in debutul anului, rasarind de sub zapada din bulbii mici plantati in toamna.

Descrierea plantei
Din fiecare bulb rasar doua sau trei frunze si o tulpina cu flori. Florile sunt mici si delicate de 2-3 cm lungime. Florile ghiocelului se deosebesc de cele ale Ghiocelului bogat (Leucojum) cu care este adesea confundat, prin aceea ca prezinta 3 petale cu varful verde la interior si alte 3 petale albe la exterior. Perioada de inflorire a ghioceilor este ianuarie – martie.

Dimensiuni – Planta atinge 15 cm inaltime, fiind in categoria plantelor pitice din gradina. Defapt, toate plantele cu bulbi care infloresc in perioadele reci au o talie mica.

Locul in gradina
Ghioceii prefera un sol umed si un loc in semiubra sau chiar unul insorit din gradina. Este de preferat sa cresteti ghioceii in grupuri alaturi de Branduse (Crocus), pentru ca au aceleasi perioade de inflorire. Un loc ideal in gradina este la baza copacilor. Atentie la gazon caci va trebui sa amanati tunderea lui pana ce nu cad frunzele ghioceilor.

Cultivarea si inmultirea ghioceilor
Se planteaza bulbii toamna in gropi sapate individual la o adancime de 7-10 cm si distante de 7-10 cm intre gropi. Dupa perioada de inflorire, plantele mature se dezgroapa si despart bulbii, dupa care se replanteaza imediat.

Ghiocelul bogat (Leucojum) este fratele Ghiocelului (Galanthus nivalis) se deosebeste prin talia mai inalta cu 5 cm si prin faptul ca cele 6 petale albe ale florilor au aceeasi dimensiune si prezinta in varf mici pete de culoare galbena sau verde. In functie de varietatea plantei, perioadele de inflorire difera (primavara, vara, toamna). Prezinta aceleasi caracteristici ca in cazul ghiocelului.

Stanjenel  (Iris)

DESCRIEREA: Genul Iris, cuprinde peste 300 de specii, care formeaza in sol un bulb sau un rizom si pot fi cultivate ca plante perene. In mitologia greaca, Iris era o sora a harpiilor, mesagera a zeilor. Se spune ca de cate ori mergea pe Pamant, in urma pasilor ei cresteau flori minunate, care purtau culorile curcubeului. De altfel, in limba greaca Iris inseamna curcubeu. Stanjeneii cu rizomi se dezvolta frumos pe soluri fertile, reavene, expuse la soare si bine lucrate. Stanjeneii cu rizomi se planteaza toamna sau primavara, in randuri, la distanta de 35-40 cm si la 15-20 cm pe rand. Adancimea de plantare nu trebuie sa depaseasca 5-8 cm. Bulbii sau bulbilii stanje-neilor se planteaza numai toamna, in randuri distantate la 15-20 cm, la 8-10 cm pe rand si la adancimea de 10-12 cm. Dupa plantare, se recomanda protejarea bulbilor cu un strat subtire de mulci. Irisii sunt plante rustice care nu necesita prea multe lucrari de ingrijire. Udatul se realizeaza numai in zilele prea secetoase si se recomanda acoperirea cu pamant a rizomilor care au tendinta de a iesi afara. PLANTAREA: Irisii cu barba trebuie cultivati in pamant bine drenat ,destul de acid,in plin soare. Cateva varietati vor tolera soluri mai sarace si lumina putina.Onocyclus si Regelia sunt irisi cu barba ,dar unii prefera conditii uscate si ar putea fi greu de cultivat. Irisii fara barba au nevoie de conditii similare irisilor cu barba,cu exceptia unora care prefera soluri mai grele ,care retin mai bine umezeala. Irisii fara barba includ:Pacific Coast, Spuria, Siberian, Japanese.Multe varietati prefera umezeala caracteristica locurilor situate langa o apa,dar majoritatea se potrivesc in locatii insorite,umede sau borduri.Irisii crestati includ irisii Evansia.Multi pot fi cultivati in conditii similare irisilor cu barba,dar cateva varietati au nevoie de sol umed,bogat in humus. Unele varietati sunt sensibile la inghet si au nevoie de o temperatura minima de 5 grade C.
Irisii bulbosi sunt cultivati in sol obisnuit,bine lucrat,dar solul foarte greu sau cel usor si nisipos ar trebui sa aiba adaugata o cantitate de mranita sau alt fel de ingrasamant organic .Irisii olandezi sunt potriviti sa fie cultivati in ghivece pentru a inflori iarna sau primavara devreme. Acestia trebuie plantati in sol argilos cu nisip si mranita .

Anemona


Anemona are nevoie de sol reavan, bogat in humus si bine drenat. Fiind o planta sensibila la excesul de umezeala si la temperaturile scazute, anemona se dezvolta bine daca este expusa la soare; in aceasta situatie, este favorizat si coloritul florilor.

Inmultire:
Tuberculii de anemona se planteaza toamna sau primavara devreme, in februarie-martie. Tuberculii se pun la inmuiat cu o zi inainte de plantare; se planteaza la 5-10 cm adancime, la o distanta de 10 cm unul de altul si 30 cm intre randuri.

Pentru obtinerea tuberculilor se procedeaza astfel: se seamana semintele in ladite sau rasadnite cu pamant afanat, la sfarsitul verii. Rasadurile tinere de anemona se planteaza apoi pe brazde in primavara urmatoare. Se uda regulat, se se foloseste ingrasamant; o mare atentie trebuuie acordata inlaturarii buruienilor, care pot sufoca planta. In iulie anemona intra in repaus si frunzele se usuca; este momentul in care tuberculii trebuie scosi din pamant si depozitati intr-o incapere uscata si racoroasa.

anemona in gradina   anemone rosii

 Ceapa ciorii

Descriere : Buruiană scundă de semănături. Are bulbi mici, iar tulpina aeriană este scurtă şi ramificată terminal. Frunzele sânt îngust-liniare. Foliolele perigonale au partea interioară galbenă, iar cea exterioară verde.

Denumire populara : scanteiuta, ceapa ciorii

Zambila

In primul rand, ai nevoie de cativa bulbi care sa se afla intr-o stare foarte buna. Acestia trebuie sa fie mari, solizi si lipsiti de miros neplacut,  lovitori sau zone moi. Bulbii se planteaza in luna ianuarie,  intr-o zona cu mult soare, la 15 cm adancime si aproximativ 10 – 15 cm distanta unul de celalalt. Zambilele plantate in luna ianuarie vor inflori primavara. In momentul plantarii, solul trebuie sa fie uscat pentru ca altfel exista riscul ca bulbii sa putrezeasca.In ceea ce priveste mentinerea zambilelor, tot ce trebuie sa faci este sa indepartezi florile moarte, pentru a stimula  o noua inflorire.

Descriere: Zambilele sunt flori foarte formale si parfumate. Bulbii masoara in mod obisnuit 14-15 cm, dar pot atinge si dimensiuni gigantice pentru zambile (19 cm). Ele infloresc in acelasi timp cu lalele de mijloc de sezon. Zambilele se planteaza in grupuri mici, iregulate. Sunt excelente ca flori taiate si pot fi cultivate cu usurinta in ghivece, ca flori de apartament. Bulbii sunt toxici si de aceea nu sunt pe gustul rozatoarelor.

Zambila a fost adusa in Europa de vest in secolul al XVI-lea si a fost cultivata pentru prima data in Austria in anii 1500. In timpul secolelor XVII-XVIII, asemenea lalalei, zambila se gasea numai in colectiile de plante ale oamenilor instariti, care de obicei le colectionau ca pe niste trofee de pret. Datorita parfumului persistent al zambilelor, bulbii erau foarte scumpi. Acum, zambilele se cultiva in principal in Olanda si Marea Britanie.

Ingrijire si cultivare

Bulbii de zambile se planteaza toamna, cu sase saptamani inainte de perioada in care ingheata pamantul, intr-un loc insorit, cu pamant bogat in substante nutritive. Bulbii se planteaza la 15 cm adancime si tot la 15 cm distanta unul de altul. Daca nu cumva pamantul este deja foarte uscat, nu e nevoie sa udati florile dupa plantare.

Monitorizati frecvent umiditatea solului. Primavara devreme, cand rasar frunzele si apoi dupa ce se ofilesc florile, tratati bulbii de zambila cu un fertilizator general, urmand intocmai instructiunile de pe ambalaj. Rupeti varfurile florilor dupa ce acestea au inflorit. Zambila produce bulbi laterali care pot fi inlaturati in perioada de repaus a plantei si replantati separat.

Pentru fortarea bulbilor, cumparati bulbi pre-raciti care au primit un tratament cu temperaturi scazute, asemanatoare iernii. Plantati acesti bulbi in ghivece pline cu pamant sau vase de sticla speciale, in care bulbul este tinut exact deasupra nivelului apei. Daca folositi metoda cu apa, umpleti vasul cu atata apa cat sa atinga usor partea de jos a bulbului si asezati-l intr-un loc intunecat, racoros (in jur de 10 grade Celsius) pana cand radacinile sunt bine dezvltate si se observa o crestere in partea superioara a bulbului, la frunze (in jur de 3-4 saptamani). Dupa aceea aduceti vasul cu bulbul de zambila intr-o camera cu temperatura mai crescuta, insorita, pentru a incuraja dezvoltarea foliajului si a florilor. Pentru a prelungi perioada de inflorire, mutati zambila intr-un loc in care sa nu primeasca soare direct atunci cand vedeti ca se apropie momentul in care se deschid florile.

Soiuri de zambile
Exista diferite soiuri si varietati de zambile, printre care albul Carnegie, Anna Marie, de culoare roz-somon, Splendid Cornelia (roz), si Deft Blue, de culoare albastru deschis.

Viorea ( toporas)

Caractere de recunoaştere: Planta: Specie ierboasă perenă, fără tulpină, la care frunzele şi stolonii pornesc direct din rizomi, înaltă de 3-15 cm ; partea subterană : rizom lung de 2-3 cm şi gros de cîţiva mm, articulat, cu numeroase rădăcini adventive şi stoloni repenţi; tulpina aeriană: lipseşte; frunze: lung peţiolate, cordate, cu marginea crenată, la bază cu stipele triunghiulare; frunzele apar în două serii: odată cu florile, fiind mai mici (1,5-3 cm diametru) şi frunze de vară, mult mai mari (4-6 cm); flori: solitare, lung pedunculate; spre mijlocul pedunculului sînt 2 frunzuliţe sau bracteole mici, plăcut mirositoare, au simetrie bilaterală, datorită inegalităţii petalelor; acestea sînt de culoare violetă sau albă, cea inferioară mai mare, cu un pinten drept sau îndoit în sus, lung de 2-4 mm (se mai formează un al doilea rînd de flori – vara – care însă nu se deschid); fructe: capsulă sferică, cu muchii puţin pronunţate.Materia primă: Flores Violae odoratae – flori solitare, cu pedunculul de max. 1 cm, parfumate, cu 5 sepale inegale de culoare verde-deschis, ovate, obtuze la vîrf. Petale ovate de culoare violet-închis (rar albe sau roşcate, albăstrui) lungi de 1-2,5 cm, cele laterale lanceolate, cea inferioară prevăzută cu un pinten obtuz lung de 2-4 mm, puţin mai lung decât apendicele sepalelor, drept sau îndoit in sus, de culoare violetă. În stare uscată fără miros pronunţat, gust dulceag-mucilaginos.Folium Violae odoratae – frunze de culoare verde-închis, fără peţiol, cu limbul rotund, reniform, cordate sau lat ovate de 1,5-3 cm în diametru, glabre sau aproape glabre. Miros caracteristic, gust mucila­ginos apoi puţin iute.

Radix Violae odoratae constituit din rizomi groşi de 2-5 mm şi lungi de 2-3 cm, articulaţi, cu cicatrice tulpinale, de culoare brună-gălbuie pînă la brună-cenuşie, cu rădăcini subţiri, lungi de cca. 10 cm. Fără miros caracteristic, gust astringent amărui.Ecologie şi răspîndire: Plantă de semiumbră, se dezvoltă şi înflo­reşte în păduri de foioase, zăvoaie sau tufărişuri, primăvara, înainte de înfrunzirea speciilor lemnoase. Rezistă la temperaturi scăzute şi are cerinţe moderate faţă de umiditate.Se dezvoltă pe soluri bogate în humus, nisipo-argiloase, afinate, în întreaga ţară în zona de cîmpie şi deal.Recoltare: Rădăcinile se recoltează primăvara devreme sau toamna, florile în timpul înfloririi, iar frunzele în martie-aprilie, fără peţiol, prin ciupire cu mîna.Pregătirea produsului în vederea prelucrării: După înlăturarea impurităţilor şi corpurilor străine, se usucă la umbră pe rame sau pe hîrtie, în spaţii aerate. Se păstrează la întuneric pentru a nu se decolora. Uscarea artificială se face la 40°. Randamentul la uscare 4-5/1 pentru frunze, 3/1 pentru rizomi şi 7/1 pentru flori.

 

Gladiole

Pasi pentru plantarea gladiolelor

• Alegeti culorile gladiolelor si locul din gradina cat mai expus soarelui;
• Verficati bulbii inainte de plantare sa fie sanatosi;
• Cumparati bulbii gladiolelor chiar inainte de plantare;
• Sapati gaurile de 10-15 cm adancime si adugati ingrasamant in groapa;
• Curatati bulbii de invelisul protector;
• Daca plantati mai multe gladiole, decat sa sapati mai multe gauri individuale mai bine faceti un sant;
• Puneti bulbul in groapa/sant, cu radacina in jos;
• Acoperiti cu pamant si udati bine.

nflorirea gladiolelor difera de la soi la soi si de momentul plantarii, gladiolele pot face flori pe toata durata verii pana toamna.

Conditiile de mediu 
Gladiolele sunt plante care cer lumină multă, de aceea cresc bine în locuri însorite, nefiind plante rezistente la frig. Prefera solurile permeabile, nisipoase şi nu pot reveni pe aceeaşi suprafaţă timp de 4-5 ani.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s